În luna mai a acestui an, crama de vinuri spumante din Carastelec a lansat șampania Carassia, produsă după metoda tradițională, pentru care Sarom a realizat o sticlă deosebită.

 

Imagine 1  Carastelec alege o sticla speciala pentru Carassia Imagine 1

 

Carassia, tradiție vie

Spumantele Carassia sunt produse exclusiv urmărind metoda tradițională, champenoise, care presupune maturarea îndelungată în sticlă de minim douăzeci de luni, folosind soiuri tradiționale. Metoda folosită pentru producerea șampaniei a rămas în mare parte neschimbată din secolul al XVII-lea, iar după perfecționarea sa de către văduvele din Champagne, șampania au ajuns la curtea lui Ludovic al XIV-lea, devenind în scurt timp simbolul succesului, a gloriei, a sărbătoririi.

.

 

Imagine 2  Carastelec alege o sticla speciala pentru Carassia Imagine 2

 

Procesul de vinificare este efectuat integral în cadrul Cramei Carastelec cu cele mai moderne echipamente. Crama din Carastelec este prima cramă din noua generație care a fost gândită pentru a produce spumante, fiind înființată în anul 2011. Clădirea cramei a primit Premiul de Excelență în Construcții în 2015 și funcționează cu energie verde, unde încălzirea și răcirea sunt realizate cu pompe geotermale, iar consumul de energie este atenuată cu panouri solare.

 

Imagine 3  Carastelec alege o sticla speciala pentru Carassia Imagine 3

 

Cele trei vinuri spumante Carassia au o eleganță și finețe aparte, trăsături pe care le potențează și sticla creată de noi special pentru acestea. Carassia Banc de Blancs are o culoare galben pai elegantă, mousse fin și note autolitice pronunțate, note specifice care provin din perioada extinsă de 20 de luni de maturare în sticlă, existând un echilibru perfect între prospețime și maturitate. Carassia Rosé Brut are o culoare somonie strălucitoare și fructuozitate intensivă, acestea fiind caracteristicile de bază al acestui spumant, la care se adaugă perlajul fin și un mousse persistent, făcând din acest rosé o bucurie care se pretează oricărui eveniment. Carassia Classic Extra Brut cu a sa culoare deschisă strălucește elegant prin perlajul fin al vinului, a cărui consistență și efervescentă persistentă dau personalitate și noblețe acestuia.

 

Imagine 4  Carastelec alege o sticla speciala pentru Carassia Imagine 4

 

Sticla special selectionata pentru spumantele Carassia

Este produsă langa orașul Reims din regiunea istorică Champagne, Franța. Uzina producătoare este stabilită într-o regiune cu tradiție, de la ea plecând zilnic 600.000 – 800.000 de sticle și având un rulaj de 16 miliarde de sticle pe an. Această uzină deservește producătorii cei mai renumiți de spumante din zona Champagne.

Modelul deosebit al acestei sticle este exclusiv și brevetat. Avand in vedere patentarea conceptului initial si a caracteristicilor acestui model, el se poate gasi doar la Sarom, ceea ce permite diferentierea spumantului imbuteliat.

 

Imagine 5  Carastelec alege o sticla speciala pentru Carassia Imagine 5

 

Sticla are o alură elegantă, la care contribuie gâtul său lung, designul acesteia, dar și nuanța sa verde care este caracteristică pentru regiunea Champagne din Franța. Această sticlă are o greutate specifică și aparte, necesară pentru procesul de fermentare în sticlă specific metodei tradiționale utilizată la producerea spumantelor Carassia.

Prin acest proiect am reușit să creăm sticla care deține caracteristicile cele mai potrivite pentru vinurile spumante produse utilizând metoda champenoise, venind în întâmpinarea nevoilor speciale ale acestei modalități tradiționale.

Fiecare proiect nou creat ține cont de nevoile speciale ale fiecărui client, oferind un nivel înalt de personalizare. Dacă îți dorești și tu o sticlă creată special pentru vinul tău, noi ne bucurăm să îți devenim parteneri în această călătorie. Scrie-ne despre proiectul tău!